Decizia judecătorilor, în cazul bărbatului care și-a omorât fosta soție, iar apoi a dat foc locuinței în care mai era mama ei

Decizia judecătorilor, în cazul bărbatului care și-a omorât fosta soție, iar apoi a dat foc locuinței în care mai era mama ei
Publicat: 13/04/2018, 19:55
Actualizat: 13/04/2018, 19:57

Potrivit unui comunicat de presă trimis, vineri, de Tribunalul Mureș, bărbatul acuzat că și-a omorât, joi, fosta soție și a incendiat apartamentul în care a avut loc scandalul, a fost arestat preventiv.

„S-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, tentativă la omor și distrugere, pe o perioadă de 30 de zile, până în 12 mai. Încheierea poate fi atacată cu contestație în termen de 48 de ore”, potrivit Tribunalului Mureș.

În iulie 2017, judecătorii i-au acordat femeii un ordin de protecție, în urma unor agresiuni ale bărbatului, care pe atunci era soțul ei. Astfel, inculpatul trebuia să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de victimă, precum și față de reședința ei, pentru o perioadă de șase luni. La momentul crimei, ordinul era expirat.

De asemenea, inculpatul a fost nevoit să evacueze apartamentul în care locuiau și îi era interzis să aibă orice contact cu victima, inclusiv telefonic.

Pe lângă aceasta, pe rolul instanțelor se mai află un dosar în care bărbatul este acuzat de amenințare și care a fost amânat de mai multe ori.

Potrivit procurorilor, bărbatul i-a aplicat fostei sale soții 11 lovituri de cuțit, moartea violentă fiind din cauza hemoragiilor interne și externe. Femeia prezenta mai multe leziuni la nivelul pieptului, dar și fractură de piramidă nazală.

Mama femeii înjunghiate a prezentat arsuri de gradul 3 pe circa 70% din suprafața corpului, fiind transportată, vineri, la Spitalul de Arși din București, însă a murit.

Potrivit unor surse apropiate de anchetă, bărbatul era nemulțumit că femeia a divorțat de el.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Pensiile pe luna iunie. Cine primește banii mai repede
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×